Sport

După 30 de ani. Spînu revine în Vale

Aflată pe locul patru în seria a 9-a din Liga a III-a, echipa Minerul Lupeni vrea mai mult și, după cum lucrurile evoluează la clubul din Valea Jiului, se pare că se dorește cel puțin un loc în play-off, la final de campionat. Prima schimbare ne duce cu gândul la acest obiectiv.

Și la Federație
Florin Spînu (foto) s-a despărțit de gruparea ACSO Filiași și a semnat recent cu Minerul Lupeni, club la care a evoluat ca și fotbalist în perioada 1993-1995. Astfel, Florin Spînu ră­mâne în continuare unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor în Comitetul Executiv al Federației Române de Fot­bal, poziție pe care și-a reluat-o în august 2023. „Vă mulțumesc pentru încrederea acordată de a conduce acest club de tradiție în fotbalul ro­mâ­nesc! Sunt tare mândru că mă întorc la echipa pe care o iubesc, la fix 30 de ani de când am plecat! Toată experiența acumulată de-a lungul anilor în slujba sportului rege FOTBALUL am să o pun în practică la acest iubit club Minerul Lupeni!”, a scris Spînu pe contul său social.

Să crească valoarea
Noul președinte este parte a pro­iectului de la Lupeni, unde se dorește creșterea valorii echipei și practicarea unui fotbal de calitate, acțiune unde îi va avea alături pe alături de Lucian Resmeriță, primarul Lupeniului și pe unul dintre cei mai importanți finan­ța­tori ai clubului, pe Emil Părău.
„Provocările prezenței noastre în Liga 3 sunt unele mari și suntem conș­tienți că revenirea echipei în acest eșalon al fotbalului românesc este una care necesită o creștere valorică a echipei, la nivel de jucători și antrenori, dar și o evoluție la nivelul conducerii clubului. Experiența în acest domeniu a lui Florin Spînu, valoarea confirmată a acestuia atât prin rezultatele de la clubul din Filiași, cât și în activitatea acestuia de la FRF sunt incontestabile și nu putem decât să îi mulțumim că a acceptat pro­punerea noastră de a reveni la Minerul Lupeni, unde îm­preună ne dorim să facem o figură cât mai frumoasă în cam­pionat și să oferim publicului fot­balul-spectacol pentru care tot mai mulți oameni din municipiul Lupeni se întorc, cu bucurie, în tribunele stadio­nu­lui din Lupeni”, a spus Emil Părău. Sâm­bă­tă, 28 sep­tem­brie, Minerul Lupeni va juca de la ora 17, din nou, pe teren pro­priu și va în­tâlni for­mația
Avân­tul Periam. (N.G.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura