Lăzărescu a revenit în fruntea DSV Hunedoara
Fostul director al Direcţiei Sanitar Veterinare a judeţului Hunedoara, Marius Lăzărescu, a revenit pe funcţia de conducere în urma unui proces câştigat cu instituţia.
În luna aprilie a anului 2009, Marius Lăzărescu era schimbat din funcţia de director executiv al DSV Hunedoara şi înlocuit cu Mihail Rudeanu. Numai că Lăzărescu a dat în judecată ANSVA contestând Ordinul 69555/23.04.2009, prin care era înlocuit şi a câştigat procesul la începutul acestui an. Judecătorii au dispus şi reintegrarea în funcţia publică de conducere, respectiv de director executiv şi a obligat ANSVA să-i plătească diferenţa între salariile indexate, majorate şi recalculate cu celelalte drepturi ce le-ar fi realizat în funcţia publică de director executiv şi cele realizate în funcţia de conducere de şef serviciu Sănătate Animală în intervalul 23.05.2009-26.08.2009. O perioadă, DSV Hunedoara a mers în paralel cu doi directori şi le-a achitat leafa conform funcţiei de conducere, până în urmă cu aproximativ o săptămână. Mihail Rudeanu a trecut pe un post inferior în cadrul Direcţiei, iar Lăzărescu şi-a preluat funcţia şi atribuţiile. (M. Gânju)
dezastru. lazarescu a si inceput razbunarile in dsv, ma uimeste insa cum un penal ordinar ca lazarescu ajunge din nou director.traim insa in Romania unde e posibil orice.oricum jegul tot jeg moare.