Avertismentul Poliției! O nouă metodă de înșelătorie. Cum funcționează schema folosită de escroci
Poliția Română a emis un avertisment cu privire la o nouă schemă de înșelăciune care vizează persoanele care au pierdut deja bani în fraudele cu investiții online: escrocii se prezintă drept firme de asistență juridică ce promit recuperarea fondurilor pierdute, conform Mediafax.
Recuperare rapidă
Poliția Română a fost sesizată cu privire la apariția unor pagini web falsificate care pretind a oferi asistență juridică, pentru recuperarea fondurilor pierdute în urma fraudelor cu investiții. Practic, pe rețelele de socializare au apărut pagini care promit recuperarea rapidă a sumelor de bani pierdute în urma unor înșelăciuni cu modul de operare investment scam.
Limbaj convingător
„Aceste inițiative sunt, în realitate, false și concepute pentru a profita de persoanele deja vulnerabile, victime care anterior au suferit pierderi financiare prin transferuri către platforme, pe care le considerau legitime, pentru a efectua investiții pe bursa de valori sau pe piața criptomonedelor. Aceste pagini se prezintă ca fiind oficiale, iar autorii își maschează activitățile printr-un limbaj convingător, susținând că au experiență în recuperarea fondurilor și că sunt afiliați unor organizații guvernamentale, Interpol, Poliția Română sau autorități ale Uniunii Europene. Mai mult, aceștia solicită completarea unui formular aparent inofensiv, promițând returnarea sumelor de bani furate prin intermediul modului de operare investment scam, dar, de fapt, prin aceste informații, urmăresc să obțină acces la datele personale și financiare ale victimelor, precum și veniturile acestora”, transmite Poliția.
Poliția recomandă cetățenilor să verifice cu atenție legitimitatea oricărei oferte de recuperare a banilor. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu furnizeze informații personale sau financiare pe aceste platforme și să nu efectueze plăți pentru servicii de consultanță juridică neconfirmate. (A.N.)