Actualitate

Canadian stabilit în județul Hunedoara, suspectat de trafic de arme

Acesta ar fi introdus în țară, ilegal, mai multe arme letale de foc și le-a dat unor localnici din zona Hărău. Polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara – Ser­viciul Arme, Explozivi şi Substan­țe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unul dintre săteni deține la locuinţa sa din Bârsău o armă de foc letală, tip pistol, de fabricaţie canadiană, împreună cu muniţie aferentă, deşi nu este de­ţinător legal de arme.

Nu au avut suficiente probe
Un alt localnic deținea ilegal o armă letală de vânătoare, cu muniţie afe­ren­tă, de fabricaţie canadiană, achetatorii presupunând că ambele arme letale au fost introduse ilegal în ţară din Canada de către cetăţeanul româno-ca­nadian. Cei doi hunedoreni au re­cu­noscut că au deținut ilegal armele, dar au susținut că l-au luat din târg de la persoane necunoscute. Cum n-au fost suficiente probe care să-l incrimineze pe canadian, procurorii au dispus cla­sa­rea dosarului atât în privința ca­na­dianului cât și în cazul celor doi hu­nedoreni. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura