Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie cu susți­nere de la un edil cu state vechi, s-a supărat tare de tot, deoarece nu a fost pusă pe lista de candidați la ale­gerile generale. Gurile rele povestesc că res­pectiva i-a făcut scan­dal primului susținător, că nu a ajutat-o și de data asta. În aceste con­diții, duduia i-a dat o pauza edilului, până învață ce trebuie să facă. Și, între timp, a găsit consolare la alt membru de partid, mai cu putere în partid, că edilul de care vorbim și-a cam pierdut de mult din farmec. Câr­cotașii nu știu, deo­cam­dată, ce a făcut primarul trădat, însă pot să anticipeze ce va face el în legătură cu pupila pe care a pro­movat-o până acum în tot felul de funcții po­litice.

 

Spun zvonerii că un personaj din zona noas­tră a renunț mat la un salariu de mii de euroi. E adevărat, nu a renunțat de bună voie, ci obligat să lase leafa groasă pentru că, altfel ar fi ieșit rău de tot. Gurile rele susțin că, oricum, lucrurile nu se opresc aici, și unii din­tre beneficiarii sala­riilor babane au în­ce­put să se plângă că una li s-a promis și alta au primit, că trebuiau să ia sumele respective mai mult timp, că dădeau o parte din bani înapoi. Lu­cruri din astea, nor­male, ar spune unii, ile­gale ar zice alții.
Cică salariile date la oamenii ăștia nu au nici o acoperire legală, iar scandalul va fi cât casa, în scurt timp. Cine nu ar vrea să ia 5.000 de euroi și să stea acasă?

One thought on “BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura