Politica si administratie

Băcia, în noua formulă locală

Magdalena Șerban

Edilul-șef din Băcia este unul dintre cei care nu au stat cu emoții la ale­gerile din 9 iunie, știind că nu a pierdut timpul pe la primărie, iar cetățenii cred ce văd, adică rezultatele muncii de­puse de conducerea publică. Re­cent, și-a preluat cel de-al treilea man­dat, așa că de acum încolo se va concentra să bifeze ce a promis.

Au pornit motoarele
,,La festivitate de investire a mea, ca pri­mar, precum și a consilierilor locali, au fost prezente mai multe per­so­na­lități politice ale județului nostru. Îi men­ționez pe domnul Laurențiu Nistor – președintele CJ Hunedoara, domnul Constantin Fulga – subprefectul jude­țu­lui, domnul deputat Ilie Toma, pre­cum și doamna Maria Ștefănie – ins­pec­tor general la ISJ Hunedoara. Le mul­țumesc pentru faptul că și-au pri­o­ritizat în agendă evenimentul nostru și mai cu seamă că ne-au fost alături la un nou start. Consilierii locali cu care am pornit la un drum lung de 4 ani sunt Ciungan Cristian-Ioan, Kaluza Francisc, Moldovan Paul-Remus, Corne Claudiu-Grigore, Bocșa Lucian-Marius, Bruzan Corneliu – toți din partea PSD, Cioară Mihai din partea PNL, Herczeg Leopold-Attilla de la UDMR, Defta Marius-Manoil de la AUR și Dumbravă Gabi de la SOS. Îi rog să-și respecte jurământul pe care l-au depus, să lase deoparte orice interes de partid și să lucreze împreună pentru binele comunei. Mai trebuie menționat faptul că în urma retragerii mele de pe lista de consilieri, locul rămas liber și va fi ocupat de dl Bolfoș Vasile-Sorin, tot de la PSD. Vreau să cred că vom avea un țel comun, și anume dezvoltarea locală. Oamenii și-au pus încrederea în noi, dându-ne pe mână frâiele viitorului lor, până la urmă. Dumnezeu să ne bine­cuvânteze cu înțelepciune pentru a lua cele mai bune decizii și să ne dea tărie să trecem peste orice obstacol”, a transmis primarul reales din Băcia, Florin Alba. Despre viziunea sa ad­mi­nis­­trativă pentru noul mandat, ea ține într-o proporție foarte mare de atra­ge­rea oricăror fonduri ce vor fi disponibile pentru modernizare, de la cele euro­pene și până la cele guvernamentale. Doar cu bani câștigați pe diferite axe, se pot face lucrări mari, bugetul local fiind limitat și fără perspective majore. ,,O comună nu înseamnă doar drumuri, doar apă, doar nu știu ce. O comună înseamnă întreaga infrastructură. În plus, trebuie să ne aliniem dinamicii actuale din multe puncte de vedere, așa că am început să implementăm și par­tea ce ține de IT, digital, mediu, etc. Cerințele oamenilor au evoluat în tandem cu societatea internațională. Vrem viitor, dar cu păstrarea tradițiilor din trecut”, a mai explicat Florin Alba.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura