Sport

Gimnastica s-a întors „acasă”. Oraşul în care sportivele se vor pregăti, după o primire specială: „E prima dată când le văd faţă în faţă”

Ana Bărbosu l-a luat la antrenament pe primarul Devei

După un an în care s-au pregătit la Bucureşti, gimnastele “tricolore“ s-au întors la Deva. Cel care a făcut posibilă revenirea fetelor “acasă” este noul primar al oraşului, Lucian Ioan Rus.

La antrenament
„Mi-am dorit foarte mult ca gim­nas­tica să revină la Deva, pentru că este mân­dria noastră, a devenilor, şi nu de puţine ori am întâlnit oameni din în­treaga lume, inclusiv din Japonia, care ştiau de Deva şi de gimnastica ro­mâ­nească”, a spus Lucian Ioan Rus, pri­marul oraşului Deva, pentru Sportsnet.ro.
Fost baschetbalist de performanţă, edilul oraşului a ţinut să le cunoască per­so­nal pe Ana Maria Bărbosu şi pe co­le­gele sale de la lot. Alături de Carmencita Constantin, şefa gim­nas­ticii din România, Lucian Rus a mers la an­tre­na­mentul fetelor, scrie orangesport.ro.
„E prima dată când le văd faţă în faţă, aici la Deva acasă, la noi la Deva. Sunt onorat să stau lângă ele şi să am ocazia să discut cu ele, să le văd la an­tre­nament”, a adăugat Lucian Ioan Rus.
Edilul le-a promis sportivelor că de fiecare dată când vor avea nevoie de el, va spune prezent oricărei cerinţe şi le-a dezvăluit că are de gând să facă la Deva un muzeu al gimnasticii.
„Cred că gimnastica românească are nevoie de un templu al gimnasticii, un loc în care să ne amintim cu drag şi cu plăcere de marile performanţe”, mai spune edilul.
În familia primarului Rus, sportul este la loc de cinste! „Eu am făcut baschet, soţia mea a terminat Liceul Sportiv din Deva, secţia atletism, iar cei 2 băieţi fac fotbal”.
La finalul vizitei la antrenamentul fetelor din lotul naţional, Carmencita Constantin şi primarul s-au plimbat pe Aleea Campioanelor de Gimnastică, locul în care se află istoria gimnasticii feminine româneşti!
„Suntem pe o aleea plină de glorie, plină de amintiri, amintiri care ne-au făcut pe noi, toţi românii, să fim mândri, fiindcă am fost deasupra stelelor”, a încheiat Carmencita Constantin, pre­şe­dintele Federaţiei Române de Gimnas­tică. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura