Mister, magie și suspans în curtea Bibliotecii Județene
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween. Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători adoptate la noi din lumea anglo-saxonă.
Am dorit și am reușit să oferim o atractivă seară de Halloween, drept care în curtea bibliotecii au fost aduși și aranjați zeci de bostani ce simbolizau o frumoasă toamnă românească. Momentul cel mai așteptat, programul artistic, a fost și el foarte reușit și a creat o atmosferă demnă de o astfel de sărbătoare.
De vreme ce Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, am încercat să creăm taina, suspansul necesare și să oferim momente cât mai plăcute unui public tânăr dornic de deconectare. Tinerii au fost, deci, cei care au dat tonul acestei serbări, cu entuziasmul ce îi caracterizează și cu aplecarea către distracție, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am creat-o.
Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și plăcere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tradiționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.
Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a umorului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc.
Participanții au așteptat cu mare emoție și nerăbdare cele două concursuri pentru care s-au pregătit cu multă atenție: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Costumele, inspirate din figurile supranaturale – monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri – au avut rolul de a crea magia, misterul și farmecul care sunt ingredientele absolut obligatorii pentru ceea ce înseamnă sărbătoarea de Halloween.
Concursurile s-au dovedit a fi și de această dată o revărsare de imaginație, de inspirație și de idei originale, participanții au avut câmp liber de manifestare, iar aplauzele celor care au asistat la parada costumelor și la concursul dovlecilor
le-au răsplătit întregul efort», a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.