KARATE. Orăștia și-a primit campionii mondiali
Sportivii din Orăștie, medaliați recent la Campionatele Mondiale de karate desfășurate din Argentina, s-au întors acasă unde au fost așteptați cu multă bucurie.
La Buenos Aires, România a ocupat în final locul secund în clasamentul pe națiuni, situându-se după Italia, dar înaintea sportivilor din Brazilia, Polonia, Peru sau Guatemala.
Marco Luchian a câștigat o medalie de aur în proba de kumite echipe sanbon, două medalii de argint în proba de kumite echipe rotativ și la kumite individual și o medalie de bronz în proba de kata individual.
David Nistor s-a impus net și a câștigat medalia de aur în proba de kumite individual și o medalie de bronz în proba de kata individual. Vasile Tamaș s-a întors acasă cu o medalie de aur în proba de Kumite echipe sanbon și o medalie de argint în proba de kumite individual.
Antonia Nechita (foto) a câștigat o medalie de aur la kumite individual, Emanuel Bercea a adus acasă o medalie de argint cucerită în proba de kumite echipe, iar Kevin Demian a obținut o medalie de bronz la kumite individual. Toți acești sportivi sunt legitimați la CS Dacicus Orăștie.
De la Buenos Aires s-au întors cu medalii de aur Darius Fistic (legitimat la CS Geoagiu) în probele de kumite echipe sanbon, kumite individual și o medalie de argint la kumite echipe rotativ și Ionuț Vesa (legitimat la CS CFR Simeria) în proba de kumite individual. Sportivii sunt pregătiți de sensei Nicolae Iordăchescu și de sensei Ion Hrițcu.