Actualitate

Sindicatul Muntele solicită reluarea procedurii de selecţie a directorului general de la Complexul Energetic Valea Jiului

Sindicatul Muntele, reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), va solicita „în mod imperios” Mi­nis­terului Energiei reluarea procedurii de re­crutare şi selecţie a directorului ge­ne­ral al companiei, apreciind că anumiţi can­didaţi nu pot îndeplini această funcţie de conducere.

Fără clarificări
Preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, a declarat, ieri, că pro­ce­dura de recrutare şi selecţie a persoanelor este lip­sită de transparenţă şi că nu există cla­ri­ficări din partea factorilor decizionali care să infirme posibile incompatibilităţi ale unor persoane aflate pe lista de can­didaţi.
„Pe lista scurtă se află şase candidaţi. Dintre aceştia, două persoane se numără printre cele care au condus fostul Complex Energetic Hunedoara spre insolvenţă”, a declarat liderul sindical.
Într-o adresă transmisă ministrului Ener­giei, Sebastian Burduja, şi Consiliului de Administraţie al CEVJ, conducerea Sin­dicatului Muntele menţionează că în cazul în care procedura de selecţie a candidaţilor nu va fi reluată, atunci organizaţia sindicală îşi rezervă dreptul de a sesiza „atât orga­nele abilitate ale statului, cât şi or­ga­nismele internaţionale cu atribuţiuni în clarificarea unor astfel de situaţii”.
În prezent, în cadrul CEVJ lucrează 2.100 de mineri şi energeticieni, la exploatările mi­ni­ere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, ter­mo­centrala Paroşeni şi sucursala Prest Serv.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura