BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că mulți stau cu ochii pe ușă, să nu cumva să intre mascații peste ei, acum că s-au pornit procurorii să numere oile prin județ. Cică spun cârcotașii din zonă că doi fermieri ar fi vizați și ei de ancheta respectivă. Fermieri în timpul liber, că ei sunt politicieni mai tot timpul. Zvonerii au aflat și acum povestesc pe la colțuri că cei doi stau cu ochii pe ușă, ca pe butelie. Gurile rele șușotesc că acestora le e frică de ce scot pe gură cei anchetați deja, pentru că, dacă ei vorbesc, vă dați seama ce urmează. Zvonerii spun că oamenii întreabă în stânga și-n dreapta ce se mai știe despre dosar, dar nimeni nu vrea să vorbească.
Povestesc zvonerii pe la colțuri că o duduie de la o primărie s-a cerut să se ducă înapoi la primăria de unde a venit, deoarece nu se poate acomoda cu programul impus de noul șef. Cârcotașii șușotesc prin târg că lucrurile au luat-o razna pentru duduia noastră, după ce a venit șeful cel nou, iar acum aceasta caută o soluție. Gurile rele spun că respectiva de care vorbim vrea să plece acum de unde a venit prin transfer. Asta, deși locul vechi de muncă o solicita foarte mult, susține ea. Și, nu putea să facă față cerințelor șefilor săi. Însă, acum a ajuns la concluzia că tot era mai bine dincolo, că unde e acum solicitările sunt peste puterile ei.