BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Staroste la palate, dar fără știrea regelui! Gurile rele bine informate din regiunea sudică a județului nostru spun că un ales local a făcut o adevărată afacere din a specula proprietăți rămase ale nimănui. Omul dintr-o urbe din vestul regiunii și-a trecut pe numele rudelor și apropiaților mai multe proprietăți și a dat și prietenilor, dar nu degeaba. Bârfitorii spun că face parte dintr-o comisie care se ocupă tocmai cu fondul locativ al urbei, așa că imediat ce o casă e liberă de sarcini, dacă n-are revendicatori, este băgată pe lista de împărțeală. În acest fel omul și-a căpătuit toate rubedeniile, copiii și a pus deoparte și pentru nepoții care or veni. Curios este că șeful său abia acum ar fi aflat de afacerile sale cam necurate.
Iarăși a fost vânzoleală pe la o unitate economică din județ, din sudul lui mai precis, unde băieții puși pe iscodit au făcut o demonstrație de forță în urmă cu ceva luni. Zvonarii ne-au spus că de data aceasta n-a mai fost așa de popularizată vizita, că de fapt oamenii au venit doar să-și recupereze ceva aparatură uitată voit sau nevoit. Cu ea ar fi surprins ceva detalii ce lipseau de pe la dosarul deschis în vară, dar acum, odată cu spovedania fără voie, oamenii au toate piesele din puzzle. Totuși, zvonarii spun că a apărut o mare problemă, că mai toți cei indicați în povestiri, care ar fi putut fi martori denunțători, s-au cam retras din activitate.