Vața de Jos a pus ochii pe mașinile electrice. Vrea să acceseze bani prin AFM
Magdalena Șerban
Administrația Fondului de Mediu (AFM) pune la dispoziția primăriilor posibilitatea să beneficieze de vouchere în valoare de câte 120.000 de lei pentru achiziția unor mașini electrice. Banii se pot obține prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. Conducerea publică din Vața de Jos are în vedere accesarea unei astfel de finanțări.
Fonduri nerambursabile
„Avem o Dacia Duster la primărie, nu e una luată de foarte mult timp, adică are undeva peste 1 an. Însă e pe combustibil, așa că vrem să ne aliniem noii generații de vehicule, cele electrice. Cam asta va fi viitorul în materie de transport. Unul cât mai eficient și prietenos cu mediul. Ar fi prima mașină electrică din istoricul administrații publice de la Vața. Dacă putem să accesăm acei 120.000 de lei sub formă de voucher, nu văd de ce să nu o facem. Nu e vorba că ne folosim de bugetul propriu, ci de bani câștigați. Când se dă startul noului apel, suntem pregtiți cu documentația și sperăm să fie cu succes. După cum se poate observa în ultima vreme, tot mai multe primării profită de fondurile europene care le ajută să înnoiască parcurile auto și să cumpere mașini electrice. Pe scurt, se vizează modernizare pe toate segmentele”, a punctat Liviu Ioan Lință, primarul reales din Vața de Jos. Mai trebuie menționat că la ora actuală se lucrează la caietul de sarcini pentru proiectul ce prevede montarea a 5 stații de încărcare electrică la nivelul comunei, cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea vor fi indispensabile atât vizitatorilor și turiștilor care ajung pe aceste meleaguri și au vehicule electrice, cât și localnicilor care aleg să-și înlocuiască vechile mașini cu unele noi, de acest gen, sau să cumpere unele noi. În plus, dacă reprezentanții autorității publice vor avea noroc cu depunerea cererii de finanțare, automat și primăria va beneficia de stațiile respective, care vor avea câte două puncte de încărcare, fiecare.