Actualitate

Scoate 10.000 de lei sau stă patru ani în pușcărie

Un tânăr din Lupeni trebuie să scoată în trei luni de zile suma de 10.000 de lei, pentru a achita o amen­dă penală la care a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia. Judecătoria Petroșani îl trimisese direct în puș­că­rie. Individul avea o condamnare cu sus­pendare și nu s-a cumințit.

Oprit în trafic
Polițiștii l-au oprit pe tânăr, care se afla la volanul autoturismului său, dar el era băut bine. Adică etitolestul a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital, pentru recol­ta­rea unei probe de sânge în vederea sta­bilirii alcoolemiei. Instanța a mai reținut că, atât în momentul opririi sale în trafic de către organele de poliție, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cons­ta­tare a infracțiunii, cât și cu ocazia au­dierii în cursul urmăririi penale în cali­tate de suspect/inculpat, a recunoscut comiterea faptei”. La Petroșani, indi­vi­dul de 37 de ani a primit 9 luni de în­chi­soare, dar anul trecut fusese con­dam­nat la 3 ani închisoare pentru comi­te­rea infracțiunii de tâlhărie calificată, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Ca să nu ajungă în pușcărie a făcut apel și a ce­rut condamnarea sa la pedeapsa a­men­zii penale prevăzută alternativ de lege pentru infracțiunea săvârșită. Curtea a considerat că o amendă pe­nală de 10.000 de lei este cu siguranţă cea adecvată în vederea atingerii sco­purilor şi funcţiilor sancţiunii, sanc­țiune care trebuie plătită în termen de trei luni de la sentință. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura