ComunitatePolitica si administratie

Luncoiu de Jos: Mitul taxelor majorate. Primarul explică realitatea

Magdalena Șerban

Taxele și impozitele locale nu s-au majorat la Luncoiu de Jos, ci doar au fost actualizate la rata inflației. Pe de altă parte, o mică modificare s-a produs la taxa pentru salubritate, aceasta fiind ușor mărită (cu circa 1,6 lei), dar valoarea e una infimă, com­pa­rativ cu alte localități din județ care au plusat cu mult mai mult.

Nu doar aici, ci peste tot
„Taxa la gunoi a fost determinată de o formulă, conform autorității publice județene, nu am făcut noi nimic de capul nostru. De la circa 10 lei acum a ajuns la 11,6 lei. În alte localități s-a dublat, efectiv. Iar referitor la impozite, ele au crescut în mod natural, fiind apli­cat indicele ratei inflației (10,4%), după cum ne obligă Codul Fiscal. Cine achită integral până la 31 martie 2025 beneficiază de o bonificație de zece procente, deci se va compensa, dacă fa­cem un simplu calcul. Am optat pentru maximum posibil de oferit. Atât ne lasă legea. Oamenii trebuie să știe care este explicația reală și să cunoas­că toate aceste detalii cu majorările. Nu doar în comuna noastră s-a în­tâm­plat asta, ci peste tot în țară. Vreau să subliniez că toată lumea s-a con­format, nu ai cum să te opui legislației. Administrația publică se supune le­gis­lației în vigoare la toate capitolele, nu doar la acesta. Nu vrea primarul să scumpească nimic. Asta vreau să se înțeleagă. Trebuie să fim în conformitate”, a spus pri­marul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud (foto).

Alocările, pita caldă a anului
„Pentru 2025 am avea nevoie de alocări bugetare care să ne permită nu doar funcționarea, ci și susți­ne­rea proiectelor investi­țio­nale pe care le-am acce­sat cu succes pe diferite axe de finanțare. Vom mai depune și al­tele. De exemplu, prin Grupul de Ac­țiune Locală avem 50.000 de euro alo­cați, bani din care vrem să facem alte investiții. Momentan, căminele cul­turale sunt în lucru, începe pro­gra­mul apă-canal, așteptăm semnarea con­tractului pentru panouri foto­vol­ta­i­ce, așteptăm să ni se dea undă verde pen­tru sediul primăriei, etc. Vom con­ti­nua montarea unor stații moderne, de tip smart, pe toata razei comunei, urmând să reabilităm toate drumurile co­munale, până la implementarea pro­iectului de asfaltare. Sunt milioane de euro, per total”, a mai anunțat edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura