Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una dintre cele mai aglomerate din judeţ, va fi modernizată şi adusă la standardul TransRegio, urmând să asigure conexiunea directă a celor două oraşe la autostrada A1 Deva-Nădlac printr-un viitor nod rutier.
Noi investiții
Contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru acest proiect de investiţii a fost semnat miercuri de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, acesta apreciind că investiţia va contribui „semnificativ” la dezvoltarea economică a judeţului.
„Realizarea acestui nod de conectivitate directă cu autostrada A1 va reduce considerabil timpii de călătorie şi va îmbunătăţi siguranţa rutieră dar, în acelaşi timp, va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara. Prin facilitarea accesului rapid la principalele coridoare de transport european, se creează condiţiile pentru a atrage noi investiţii, dar şi pentru a stimula crearea de locuri de muncă. Municipiile Deva şi Hunedoara vor fi, astfel, mult mai bine conectate la reţeaua naţională de transport, beneficiind de toate avantajele pe care le aduce o infrastructură modernă”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara.
Aproape 5 milioane de lei
Proiectul vizează modernizarea a 9,35 kilometri din actualul drum judeţean DJ 687, de la ieşirea din municipiul Hunedoara, spre Deva, până la intersecţia cu DN 7, în zona localităţii Sântuhalm, aducându-l la standardul de drum TransRegio. Drumul va avea o lăţime a părţii carosabile de 19 metri cu patru benzi, câte două pe sens, fiecare cu o lăţime de 3,5 metri, şi două sectoare de acostament, cu lăţime de 2,5 metri, fiecare.
În continuare este prevăzută construcţia unui drum nou, în lungime totală de 4,45 km, care va porni de la intersecţia cu DJ 687, unde va exista un sens giratoriu. În prima parte, noul drum va traversa râul Cerna, după care va întâlni DN 7, unde va fi construit un nod rutier modern.
Pe parcurs, drumul va trece peste calea ferată pe un pod cu o înălţime de 7 metri. La final, drumul va traversa râul Mureş pe un pod şi se va conecta cu autostrada A1 printr-un alt nod rutier modern, care va fi realizat de CNAIR.
Elaborarea studiului de fezabilitate pentru acest proiect are o durată de 8 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrării, iar valoarea contractului de servicii se ridică la 4,97 milioane de lei.
Contractul include realizarea studiilor de teren, expertiză tehnică, PUZ, evaluarea impactului asupra mediului, documentaţii pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, verificarea documentaţiilor tehnice şi studiul de fezabilitate propriu-zis.
Proiectul face parte din Programul Investiţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport 2021-2027 şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Transporturi 2021-2027. (A.N.)