Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vremurile grele se a­nunță nu doar pentru bugetari, dar și pentru unii membrii de partid din regiunea cu lăm­pașe. Optimiști că vor spulbera tot la ale­ge­rile trecute, băieții s-au pus pe cheltuială și au trăit câteva luni pe pi­cior mare, dar fericirea a avut sfârșit. Zvonarii spun că pasiența nu le-a ieșit, n-au prins fotolii de conducere și nu sunt la ciolan, așa că trebuie să strângă cu­reaua acum. Nici mem­brii de bază nu vor să renunțe la simbria lor primită pentru funcțiile obținute la alegeri, așa că se taie din cheltuieli. Prima măsură, spun câr­cotașii, este de a pune la mezat chiar lo­cul lor de întrunire.

 

A cam dat boala ex­pansiunii în ei, că altfel nu se explică de unde atâta dorință de a aca­para teritorii. Gurile rele spun că un edil s-a inspirat din modelul a­merican și ar vrea și el să anexeze ceva pă­mân­turi ale vecinilor, ori cel puțin al unuia. A mai avut în trecut o in­tenție asemănătoare, dar acolo era vorba de un adversar politic de­ve­nit între timp aliat. Bârfitorii spun că omul nostru ar fi avut o dis­cuție cu niște po­li­ti­cieni pentru a obține o bucată din teritoriul altui județ, că așa ar putea avea și el acces la o zonă turistică deja dezvoltată. Tot zvonarii spun că omul n-are șan­se de a obține ce-și dorește, cel puțin până la o nouă împărțeală te­ritorială făcută de guvernanții care or fi sau or veni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura