Comisia de la Veneția, în România. Face audieri în Parlament, dar NU pentru anularea alegerilor prezidențiale
Reprezentanții Comisiei de la Veneția sunt în România, unde au loc audieri despre alegerile din 2024.
„Nu anulează, nu oprește nimic”
„Reprezentanții Comisiei de la Veneția se află în România și vor avea discuții cu toate partidele politice în pregătirea unui raport pe Ordonanța privind comasarea alegerilor din România, care a fost emisă anul trecut în martie 2024 (OUG 21/08.04.2024). Sesizarea e formulată de USR și inițial trebuia să se emită un raport până în octombrie 2024, dar acum e programat să fie votat în martie 2025.
Bineînțeles că între timp alegerile comasate au avut loc bine merci, dar Comisia de la Veneția își dă doar părerea teoretică cu privire la standardele constituționale și democratice nu anulează și nu oprește nimic.
Prezenta unor membri din aparatul tehnic al Comisiei de la Veneția nu are treabă cu anularea alegerilor din 6.12.2024, pentru simplul considerent ca pe acest aspect deja Comisia de la Veneția s-a pronunțat în regim de urgență. Partidele, politicienii, instituțiile, candidații și chiar publicul larg ar trebui să pună presiune pe Parlament pentru a implementa recomandările legislative ale Comisiei din 27 ianuarie, lucru care se poate face rapid prin modificarea OUG 1/2025, care deja se află în discuție la Senat.
Eu sper ca birocrații Comisiei de la Veneția să ceară explicații și Ministerului Justiției și liderilor din Parlament cu privire la ce fac pentru a introduce în legislația electorală recomandările lor, astfel încât Curtea Constituțională să nu mai poată lua decizii arbitrar și netransparent în alegerile din mai 2025 și în viitor” a scris, pe Facebook, avocatul Toni Neacșu.