BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că s-a supărat tare rău un personaj de la noi, că s-a dus omul fără telefon, fără tabletă, fără laptop, la rudele de la țară. Cică respectivul s-a enervat din cauză că nu a mai fost băgat în seamă de colegii de partid. De aceea, susțin cârcotașii de serviciu, el a bătut palma cu cel mai mare dușman politic. Așa, să le facă în ciudă colegilor. Însă, se pare că lucrurile s-au stricat și între cei doi, așa că omul și-a lăsat viața de-o parte și s-a dus cât a văzut cu ochii. Nu mai vrea, șușotesc zvonerii, să mai fie căutat sau să se mai implice în politică. Așa că a zis că e musai să facă o pauză. Cât de lungă vom vedea.
Se întâmplă lucruri foarte grave la o secție de spital. Cică o asistentă de acolo urlă la toată lumea, inclusiv la pacienți, face ce vrea , cu alte cuvinte, nu are pic de rușine. Colegii, bolnavii sunt furioși că, din cauza acestei femei sunt nevoiți să sufere mereu. Nimeni însă, susțin zvonerii, nu pot să o facă pe duduia noastră să se liniștească. Nici măcar șeful ei direct, care nu mișcă în fața ei. În aceste condiții, viața celor de acolo este un iad.
Pacienții vin și pleacă, dar colectivul rămâne. ȘI asta e durerea cea mai mare, că trebuie să o suporte pe respectiva.