FC Hunedoara, amical cu duşmanul
Gruparea alb-albastră, care activează în Liga a III-a, după ce a fuzionat cu Eolica Delta Tulcea, va disputa, azi, un meci amical cu formaţia Unirea Floreşti (Cluj), în faţa căreia a pierdut, scor 0-2, în vara anului 2010, barajul pentru promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc. Partida va avea loc pe terenul din Teliuc, de la ora 11.00, şi reprezintă al şaselea joc test pe care-l dispută elevii antrenorului Ioan Petcu (foto). Eşecul de la baraj în faţa Unirii Floreşti şi fuziunea cu clubul din Tulcea i-a pus pe hunedoreni pe lista neagră a echipelor care în viziunea FRF nu au drept de promovare în acest an. Hunedorenii îşi vor continua seria meciurilor de verificare sâmbătă, de la ora 12.30, când vor întâlni în deplasare echipa ACU Arad (Liga a II-a).