Un zâmbet pentru bunicii din Simeria
Mai mulţi elevi ai Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, contituiţi în Asociaţia „Impact”, au demarat un proiect destinat persoanelor vârstnice, intitulat „Clipe de bucurie”.
Prima acţiune din cadrul proiectului a avut loc zilele trecute la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Simeria. Copiii le-au oferit bunicilor din centru un moment artistic. „Micul nostru spectacol – recital de poezie, romanţele interpretate, câteva fragmente de lectură, sceneta, dansul şi darurile oferite au fost de nepreţuit pentru cei ce ne aşteptau. Sentimentele ce ne-au încercat în acele momente au fost de bucurie, că i-am văzut zâmbind, compasiune, că anii şi-au lăsat amprenta asupra lor, mulţumire sufletească, pentru că am petrecut împreună o după-amiază deosebită, în care nu s-au simţit singuri. Ceea ce ne-a impresionat foarte tare a fost că ne-au pregătit fiecăruia o mică atenţie şi ne-au cerut să revenim oricând dorim”, a afirmat Ana Popa, unul dintre reprezentanţii Asociaţiei „Impact”.
Potrivit coordonatorilor, acţiunea a reuşit să îi sensibilizeze pe elevi faţă de viaţa şi nevoile comunităţii, să creeze oportunitatea de interacţiune între generaţii, pentru a împiedica izolarea vârstnicilor.