Cabanele nerentabile, scoase la vânzare
Cabanele Romsilva care aduc pierderi vor fi scoase la vânzare de către Ministerul Agriculturii, prin licitaţie publică, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul fondurilor cinegetice, a declarat ministrul de resort, Ilie Sârbu. „Aţi văzut procedura (prin care fondurile cinegetice au fost atribuite celor interesaţi, la licitaţii participând şi presa – n.r.). Cred că mai corect decât procedăm acum, nu se poate. Licitaţia e publică, fiecare are informaţii şi va şti exact cum s-au dat, spre gestionare, fondurile de vânătoare din România, care aparţin statului. Vom scoate aceste imobile la licitaţie publică, iar dacă nu va fi nimeni să le cumpere, vom vedea ce vom face cu ele“, a afirmat Sârbu.