Incendiu la gropile de gudron de la Călan
Sorina Popa
Ieri, un incendiu de vegetaţie uscată s-a pornit în zona fostului combinat de la Călan, mai multe gropi cu gudron luând foc din această cauză.
Pompierii au acţionat rapid în zona incendiului, deşi un fum gros s-a produs din cauza gudronului existent. S-a acţionat cu un echipaj de pompieri, două gropi de gudron fiind lichidate în aproape o oră de la izbucnirea focului. Potrivit Georgetei Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, în apropiere de zona în care s-a produs incendiul, funcţionează o staţie de monitorizare automată. „Staţia respectivă este dotată cu analizoare care măsoară nivelul de pulbere din mediu, iar apoi, transmite datele prin satelit la un calculator din cadrul Agenţiei. Datele respective sunt ulterior procesate”, a declarat Georgeta Barabaş.
„Valorile poluanţilor monitorizaţi în sistem automat au crescut după izbucnirea incendiului, dar nu s-au depăşit limitele admise. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la indicatorul ozon”, a adăugat directoarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva.