FlashSport

Si-au pus cenusã-n cap

Ciprian Marinuţ

Oficialii, antrenorii şi liderii jucătorilor de la clubul alb-albastru şi-au cerut scuze public în faţa suporterilor pentru înfrângerea din meciul de acasă cu Unirea Sînnicolau Mare, pierdut cu 3-2 după ce au condus cu 2-0.

Durere, explicaţii şi speranţe
„Ne cerem scuze pentru rezultatul dezamăgitor din meciul de sâmbătă, faţă de numeroşii suporteri care au fost la stadion. Transmitem publicului că ne doare şi că suferim pentru că am dezamăgit”, a spus în deschiderea conferinţei de presă de ieri Ionel Danciar, organizatorul de competiţii al hunedorenilor. „Suporterii merită explicaţii… Cred că în acest joc, echipa a fost trădată de lipsa de maturitate şi experienţă şi a plătit tribut relaxării, nesincronizărilor şi impreciziilor la finalizare. Îmi asum greşeala alegerii portarului Moldovan, însă el a fost titular tocmai pentru că îl consideram mai experimentat. Netitularizarea lui Samoilă a fost provocată de îmbolnăvirea jucătorului, care în preziua partidei avea febră şi era deshidratat. Nimeni nu mi-a impus cum să fac echipa sau schimbările, deşi ţin cont şi de părerile celor din colectivul tehnic cu care lucrez. Altul ar fi fost
rezultatul, dacă marcam măcar la una din marile ocazii avute la 2-0 şi 2-1. Sper ca duşul rece să ne trezească la realitate şi să ne jucăm şansa până la capăt, pentru că orice echipă are dreptul să spere”, a spus antrenorul Ioan Petcu. „Suntem supăraţi şi suferim că nu am obţinut rezultatul dorit de suporteri. E un duş rece, dar trebuie să mergem înainte, pentru că am pierdut o bătălie, nu şi războiul”, a spus veteranul Marcel Şandor. „Ne pare rău de rezultat. Ne-am relaxat la 2-0 şi am plătit scump pentru asta. Nu renunţăm la luptă”, a precizat căpitanul echipei, Robert Cristian.

„Toţi suntem vinovaţi”
„E greu de explicat un astfel de eşec dramatic, chiar dacă am trăit o viaţă întreagă în fotbal. Dacă faci o analiză la rece, nu poţi spune că am jucat slab. Am avut posesie, am avut ocazii, s-a jucat cu determinare, dar au fost şi multe greşeli… Adversarii au speculat orice eroare şi au şi avut noroc, dovadă că din patru ocazii, au marcat trei goluri. Toţi am pierdut acest meci, pentru că într-un fel sau altul, toţi am greşit. Trebuie să eliminăm aceste greşeli, pentru a nu mai avea astfel de accidente”, a comentat consilierul tehnic Romulus Gabor.
„Prima greşeală a fost atitudinea de superioritate cu care s-a abordat meciul. Victoriile din amicale şi startul perfect ne-au făcut să ne gândim numai la diferenţa de scor şi totul s-a întors împotriva noastră. Poate că am şi exagerat cu promovarea unui număr prea mare de tineri, întrucât s-a văzut că experienţa contează foarte mult”, a spus vicepreşedintele clubului, Dan Colesniuc.

Sunt cu banii la zi
După ce jucătorii şi antrenorii şi-au pus cenuşă-n cap, Ionel Danciar, organizatorul de competiţii al clubului, a ţinut să clarifice unele zvonuri care fac rău echipei. „Toţi cei 23 de jucători din lot, cu excepţia lui Roiu, care e sub contract cu Steaua, sunt definitiv ai clubului FC Hunedoara. De asemenea, salariile sunt plătite la zi şi nu e cazul de probleme cu banii, aşa cum se vehiculează pe la colţuri sau pe site-ul suporterilor. Lucrările de la stadion nu sunt de mântuială şi nici nu s-au abandonat, ci sunt de calitate şi se află încă în derulare“, a precizat Danciar.
FC Hunedoara a pierdut meciul cu Unirea Sînnicolau şi s-a distanţat la şase puncte de lidera Luceafărul Oradea, astfel că şi-a diminuat serios şansele de promovare în Liga secundă. Există însă riscul ca alb-albaştrii să nici nu aibă drept de promovare, dacă FRF nu-i scoate pe hunedoreni de pe lista echipelor cu probleme.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura