Politica si administratie

Politicienii se bat între ei pe gimnaste

Sorina Popa

Gimnastica deveană a reintrat recent în atenţia politicienilor locali, după ce la conferinţa de alegeri de ieri a conservatorilor hunedoreni, s-a dat publicităţii o scrisoare deschisă, intitulată „Să salvăm gimnastica hunedoreană!”. De fapt, de unde a plecat tot acest scandal? De mai multă vreme, se discută unele variante pentru comasarea Clubului Sportiv Cetate Deva cu Clubul Sportiv Şcolar Deva. Iar de aici, a pornit întregul tărăboi.

Scrisoarea deschisă a conservatorilor

În scrisoarea deschisă, citită ieri, în conferinţa conservatorilor, liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean (foto stânga), afirma că toţi conservatorii hunedoreni „se opun măsurilor distructive luate de instituţii ale unui guvern aberant în decizii! Cerem autorităţilor să lase interesele mărunte şi ruşinoase şi să privească cu seriozitate spre o şcoală de ţinută, asupra căreia sunt aţintiţi ochii din lumea întreagă. Să dăm aurului strălucirea care i se potriveşte şi să nu-l transformăm în mocirlă!”. În acest mod, liderul conservator judeţean a ţinut să-şi arate nemulţumirea faţă de modul în care sunt tratate micuţele gimnaste de la Deva, cele care de-a lungul anilor ne-au adus atâta bucurie, câştigând medalie după medalie.

„Este prost informat şi nu oferă soluţii”

Răspunsul celor de la putere nu s-a lăsat aşteptat. Astfel, într-un comunicat al conducerii PDL Hunedoara, se arată că „ştim de multă vreme că singurele argumente al liderului PC Hunedoara sunt vorbele goale, în rest, acţiunile şi soluţiile sale fiind lipsite de conţinut şi de idei. Un ultim exemplu în acest sens este scrisoarea deschisă dată publicităţii, în care este acuzat guvernul că ar vrea să distrugă gimnastica din judeţul Hunedoara. Pe lângă faptul că în documentul respectiv nu se oferă nici o soluţie pentru eventuala salvare a şcolii de gimnastică, semnatarul scrisorii este, ca de obicei, departe de realitate şi prost informat – o caracteristică a partidului pe care-l conduce şi un motiv pentru care acesta nu va mai ajunge la guvernare”.

„Lucrurile s-au rezolvat în bine”

„Noi am discutat problema şcolii de gimnastică din judeţ. S-a hotărât comasarea celor două cluburi sportive şcolare, împreună cu Colegiul Naţional Sportiv din Deva. În aceste condiţii, practic, echipa de gimnastică revine la situaţia din anul 2002, când funcţiona în cadrul Colegiului Naţional Sportiv. Considerăm că funcţionarea echipei de gimnastică în cadrul Colegiului Naţional Sportiv creează premizele unei pregătiri sportive şi şcolare superioare, micile gimnaste fiind coordonate practic de o singură echipă de pedagogi şi antrenori”, a declarat liderul PDL din judeţ, Dorin Gligor (foto dreapta).
La rândul său, inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru a confirmat că Clubul Sportiv Cetate şi Clubul Sportiv Şcolar Deva au comasat, iar noua structură va funcţiona în cadrul Colegiului Naţional Sportiv Cetate.

6 comentarii la „Politicienii se bat între ei pe gimnaste

  • Dl. Marginean e inventiv. Mai facea o asociatie de 2 % ca si aceea cu care a salvat SMURD ul. E dibaci la combinatii si le are pe astea cu „invirtelile”. Daca ii dai o mina , ti se urca in spate !!!

  • Nu stiu daca sunt lipsit de obiectivitate dar Marginean mi se pare un oportunist. Nu tin minte sa fi facut nimic notabil, ba bate din gura cu SMURD-ul, ba umbla mascat prin parlament ba se ia la harta cu ceilalti profitand de „acoperirea” oferita de Antena lui Felix. E un vesnic candidat de serviciu. De fapt, cota sa de 3% spune multe despre ceea ce cred oamenii despre el.

  • PDL spune ca lucrurile s-au rezolvat in „Bine”. Sa fie oare „Binele” cu care guvernul Boc ne trateaza de cativa ani incoace? Ne-am saturat de acest „Bine”. Prefeream raul de dinaintea venirii PDL la guvernare. Toata stima pentru d-nul Marginean, care are meritul de a se lupta cu Guvernul Boc si cu masurili „Bune” ale acestuia.

  • Partid mic dar curajos Partidul Conservator. Conservatorilor luptati cu nemernicii din PDL! Dati afara cu ei din Parlament si din Guvern. Au distrus increderea romanilor in ziua de maine. Sa le fie rusine lui Paran, Arion, Ridzi si Blaga si nerusinatului de Firczak care-i sprijina pentru interese personale.

  • Daca va uitati cu atentie la ultimele doua postari constatati ca au fost facute la 21.18 respectiv 21.23 , nu va trebuie multa intuitie sa concluzionati ca autorul este acelasi si mai mult este D_l Marginean care se autovenereaza .
    Stupid people !!!

  • NU MAI MINTITI,GUVERNUL A SPUS CA PREMIAZA CAMPIOANELE CU UN APARTAMENT,SI CATE 15000 DE EURO PENTRU FIECARE MEDALIE CASTIGATA DE FETE,SAU VOI CU FUNCTII IN ACEST ORAS NU VRETI SA RESPECTATI DECIZIA GUVERNULUI,O MARE RUSINE SUNTETI.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura