Politica si administratie

A fost deputatul Gheorghe Firczak informator al Securitãtii?

Sorina Popa

Istoricul Marius Oprea, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a declarat, recent, la Deva, că  în judeţul Hunedoara mai sunt şi alte persoane publice, unele aflate pe funcţii importante, care au colaborat cu Securitatea.


„Nu numai preşedintele Consiliului Judeţean a fost colaborator al Securităţii. Mai sunt şi alţii, unii tot cu funcţii importante în prezent. Un exemplu este deputatul Gheorghe Firczak (foto). Am bănuieli că Gheorghe Firczak m-a turnat la Securitate, pe vremea când amândoi lucram la şantierul de la Sarmizegetusa. El era muzeograf acolo. Bănuiesc că el m-a turnat şi, apoi am avut probleme, m-au arestat. Din acest motiv, tatăl meu s-a supărat, a făcut infarct şi a şi murit”, a declarat istoricul Marius Oprea.

„De ce mă acuză după atâţia ani?”
Deputatul Gheorghe Firczak respinge însă, categoric, acuzaţiile aduse de Oprea. „Domnul Oprea trebuie să dovedească faptul că eu am fost informator al Securităţii. Îmi amintesc că, pe vremea când şi eu şi Marius Oprea lucram la Sarmizegetusa, au venit trei ofiţeri de la Securitate şi au stat de vorbă cu acesta. Chiar i-am adus o bluză de trening lui Oprea, că era la bustul gol şi m-am gândit să nu-i fie frig, cât stă de vorbă cu ofiţerii. Nu ştiu să-l fi arestat atunci. Nu înţeleg de ce mă acuză el acum, după atâţia ani. De ce nu a spus nimic despre asta până acum? Oricum, există o decizie a CNSAS, că nu am colaborat cu Securitatea”, a declarat deputatul Gheorghe Firczak pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

5 comentarii la „A fost deputatul Gheorghe Firczak informator al Securitãtii?

  • MOLOT , turnatorul la securitate da lucrarile de la consiliu judetean fimelor ginerelui

  • Turnatoria a fost mare !Si ca si in zilele noastre, exista si este prevazuta de legile , patriei noastre(si foste si actuale) !!!!

  • Ce probleme mari avem noi acuma…daca a fost sau n-a fost… Oricum este o mare rusine sa devii parlamentar cu 175 voturi (cam cat voturile din 2 blocuri turn) si se mai da si doctor…du-te d-le si angajeaza-te la Zam la spital… Dovada rusinii se afla urmand link-ul http://www.becparlamentare2008.ro/rezul/anexa8abun.pdf

  • Marele Firczak care dadea lectii tuturor pe aici.
    Cand ai intrat in PCR ti-au albit si tie dosarul si acum ai decizie de la CNSAS.
    Ce memorie ai maestre…sa ti tu minte de bluza aia de trening. Sau a fost ca sarutul Iudei si asa ceva nu se uita.
    Cine a ajuns sa decida soarta a milioane de romani… reprezentantul celor 175 de votanti, impreuna cu altii ca el.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura