Sute de credincioşi, la Mânăstirea Lainici
Maximilian Gânju
Sute de credincioşi au mers să se roage la o icoană de la Mânăstirea Lainici, din Defileul Jiului, despre care spun că este făcătoare de minuni.
Printre credincioşi erau şi oameni veniţi de la sute de kilometri depărtare, pentru a atinge Icoana Maicii Domnului, despre care se spune că face minuni, ea fiind neobişnuită prin dimensiunile sale, pictată pe lemn de santal şi acoperită cu o mantie grea de argint aurit. În Europa mai sunt patru biserici care adăpostesc astfel de icoane, despre care credincioşii cred că au căpătat şi ele puteri tămăduitoare, astfel că la Lainici, sau format adevărate pelerinaje, în speranţa că vor scăpa de necazuri. „Mireasa din Defileu”, cum mai este numită mânăstirea, este şi un loc de pelerinaj pentru şoferii care merg spre sudul ţării, mulţi dintre ei alegând acest locaş, pentru a primi binecuvântarea preoţilor de aici şi pentru a-şi sfinţi maşinile.
Imediat după ce slujba religioasă s-a încheiat la mânăstire, oamenii au profitat de vremea frumoasă, au întins păturile la soare, iar cei care nu postesc au pus mititeii şi carnea pe grătar.