Dispărută de la domiciliu
Ana-Maria Nedelcu (foto), o fată de 16 ani din oraşul Călan, elevă în clasa a XI-a, a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. După două zile, mama fetei a anunţat dispariţia acesteia la Poliţie. Cum căutările poliţiştilor încă n-au dat rezultat, minora a fost dată în urmărire naţională. La data plecării de acasă, eleva purta pantaloni şi geacă din material de jeans, o bluză albă, iar în picioare, opincuţe de culoare roz. Semnalmente: păr şaten spre blond şi lung până la nivelul umerilor, ochi albaştri, ten deschis, înălţime 1,65-1,70 metri, faţă ovală, corpolenţă atletică. Persoanele care pot furniza informaţii utile anchetei pot apela numărul de urgenţă 112 sau sesiza cea mai apropiată unitate de poliţie. (C.Ghenea)