EvenimentFlash

Evaziune fiscală în stil italian

Un italian, care derulează afaceri în Deva, a fost dat pe mâna procurorilor DNA, chiar de poliţiştii care l-au luat la ochi şi au declanşat cercetările împotriva lui.
A venit în România şi s-a apucat de afaceri la scară mare, iar ca să-şi sporească veniturile a încercat să înşele şi statul român. Este cazul unui cetăţean italian, în vârstă de 61 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din Deva. Potrivit poliţiştilor care au instrumentat dosarul, în perioada octombrie – decembrie 2007, acesta a efectuat achiziţii intracomunitare de produse agroalimentare, în valoare de aproximativ 23.000.000 lei, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei, iar în acest fel, s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului, în sumă de aproximativ 4.400.000 lei. „Dosarul penal, în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, a fost declinat în favoarea D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara. (C. Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura