Gura lumii 16.05.2011
Zeci de cetăţeni au luat parte involuntar la un circ de zile mari pe holurile unei instituţii dintr-o zonă cu lămpaşe. Protagoniştii sau mai bine zis protagonistele sunt două cucoane, una cu grade în instituţia în cauză iar cealaltă, gradată şi ea, datorită faptului că este jumătatea şefului. Cele două şi-au disputat ca şi în alte dăţi acelaşi lucru, adică bărbatul unul şi acelaşi cu şeful. Gurile rele spun că scandalul a fost monstru între cele două şi s-a soldat cu vătămări şi de o parte şi de alta. Una are cu vreo cinci smocuri mai puţin păr, iar cealaltă va dormi o bună perioadă de timp doar pe o parte. Oamenii veniţi cu treburi administrative au participat şi s-au amuzat pe seama luptătoarelor, care au improvizat holurile în ring, dar nici unul n-a avut curaj să şi imortalizeze momentul. Erau supravegheaţi îndeaproape de oamenii de ordine ai instituţiei, care, nu au avut curaj să intervină între cele două rivale în dragoste şi, ca să nu se spună că sunt inutili, s-au asigurat că participanţii nu vor împărtăşi bucuria spectacolului cu restul urbei.
Mii de suflete sunt în pericol, după ce un echipament vital şi necesar la locul lor de muncă şi-a depăşit de multă vreme eficacitatea. Cum pericolul planează ca o sabie deasupra capului lor, oamenii au început să şuşotească şi să reclame faptul că vieţile lor sunt puse în pericol. Degeaba însă, pentru că superiorii lor le-au spus senin că nu au ce face pentru a le cumpăra alte echipamente, deoarece nu au bani. Odată cu refuzul, oamenilor li s-a transmis şi să-şi vadă de muncă şi să nu fie ei îngrijoraţi, pentru că rolul lor este să muncească şi nu să gândească. Ba chiar, unul dintre şefi, extrem de revoltat, pentru că un subordonat a avut tupeul să-şi verifice echipamentul care în caz de pericol îi salvează viaţa, l-a făcut analfabet şi l-a ameninţat că-l lasă pe drumuri. Curios este însă că aceste echipamente care nu-şi mai ating scopul au fost achiziţionate pe sume de bani colosale nu de mult timp şi ar fi trebuit să reziste încă ani buni de acum încolo. Cum pe ele scrie că au expirat, ne duce la ideea că cineva a mai dat un tun firmei şi poate că de această dată, cei abilitaţi vor fi curioşi să afle cine.
Material video nu posedati.Ar fi interesant sa vedem daca e vorba de doamna Marika Ile,sotia primarului din Vulcan si viceaua Angela StoiCA CAre oricum nu-i o „doamna” ci mai degraba cum i se spune:vicesa de Dealu Babii sau Princess of daco-potatoes (aluzie la afirmatia ca momirlanii mincau cartofi de pe vremea dacilor si ca povestea cu Cristofor Columb e o minciuna-a opozitiei,probabil).Primaria Vulcan pina la urma e arena pentru gladiatori ? Asteptam luptele in fintinile arteziene in constructie,umplute cu „lapte si miere”.Sau fiere ?