Gura lumii 25.05.2011
Într-un municipiu de prin sudul judeţului, luminat de multe lămpaşe, a apărut o nouă categorie de autoturisme de lux: jeep-urile cu epoleţi. Şi, pentru că proprietarii lor sunt bazaţi şi nu au teamă de nimic, dincolo de faptul că, în acte, sunt „garanţii respectării legii”, şi maşinile cu epoleţi – activi sau în rezervă – parchează pe unde vor cauciucurile lor. Că doar, nu-i aşa, cine ar îndrăzni să se ia de ele. Zilele trecute, un astfel de autoturism de lux s-a găsit să-şi facă „siesta”, probabil după un copios plin cu benzină, taman în mijlocul trotuarului, într-o zonă din buricul târgului, în timp ce proprietarul maşinii îşi făcea, la rândul lui plinul, cu o cafea, într-un bar din apropiere.
Un şmecheraş de prin sudul judeţului, făcut celebru de o televiziune de nişă unde îşi expune des talentele artistice, a ajuns să pună în practică tot ce-i trece prin minte. Când nu-i iese din prima, ajutat de şarmul personal, şmecheraşul nostru se ajută chiar de pumni la nevoie, ca să fie aşa cum vrea el. Aşa a ajuns să ocupe un întreg trotuar cu o construcţie pe care o numeşte „terasă”, pentru care nu are absolut nici un aviz. Şi supărare mare în curtea omului, care s-a trezit somat să-şi demoleze construcţia ilegală. Acum, omul îşi stoarce la greu neuronii să găsească o cale prin care să fenteze legea şi anul acesta, că doar ca să ia autorizaţie, are nevoie de proiect, iar asta costă…
Da prin Deva s-au terminat barfele? Sau aveti ceva cu Valea Jiului!