Despre materiile inutile

Una dintre marotele celor care critică învăţământul românesc este cea a „materiilor inutile”. Argumentele celor care o susţin: programa este prea încărcată! Sunt prea multe materii! Multe din ele sunt inutile, elevii nu au nevoie de ele şi deci, nu-i interesează! Soluţia ar fi să înveţe fiecare doar ce-l interesează, astfel, am obţine categoric nişte genii, cel puţin în domeniile lor de activitate.
Teza pare corectă şi pe alocuri de-a dreptul entuziasmantă. Cu toţii ne amintim că în şcoală, gândul ne era la vacanţă, uneori ne bucuram, cu inconştienţă, de boala învăţătorului sau a profesorului (motivul fiind bineînţeles, absenţa acestuia de la ore), evident, că toată şcoala era o corvoadă nedreaptă pe care noi, elevii, o suportam cu stoicism şi persiflam sfaturile părinţilor şi educatorilor.
Perspectiva se mai schimbă odată cu vârsta, când realizezi că e bine să mai cunoşti una-alta şi despre alte discipline în afara celor ale profesiei tale. Evident, dacă ai oareşce pretenţii de la tine. Şi dacă ai o minimă responsabilitate.
În rândul acestor „materii inutile” intră adesea discipline care au un rol fundamental în formarea unui tip de gândire corect. De ce ne trebuie geografie şi istorie? E o întrebare din ce în ce mai des formulată. Sigur, se poate discuta asupra volumului şi manierei în care sunt predate istoria şi geografia, dar rolul lor pentru un om al secolului XXI este enorm. Nu trebuie să-ţi doreşti să ajungi profesor de istorie sau de geografie, arheolog sau explorator, ca să-ţi dai seama că fără cele două nu ai cum să înţelegi fenomenele complexe care au loc la nivel planetar. Nu sunt adeptul istoriei văzute ca memorare a unui lung şir de intervale în care au domnit unii şi alţii, ci ca determinism, evoluţie a societăţii, evoluţie a relaţiilor dintre ţări, tipuri de civilizaţie, poate puţină geostrategie – desigur, în doze moderate, adaptate elevilor de liceu. Există strategii didactice de atragere a elevilor spre o disciplină sau alta, de expunere inteligentă a datelor, astfel încât să fie efectiv sesizabil faptul că astăzi cunoşti mai mult decât ieri.
Există şi multe alte materii care „beneficiază” de ingratul apelativ „inutile”. Muzica, desenul, matematica, pentru cei ce doresc să devină medici şi româna, pentru cei ce vor să fie informaticieni. Cred eu că problema este dozarea şi modul de predare (aici intrând şi felul în care sunt concepute manualele). Lipsa educaţiei muzicale ne transformă în manelişti, lipsa unei minime educaţii estetice ne face să ne extaziem în faţa iepuraşilor ieşiţi din ouăle municipale cu care suntem blagosloviţi de Paşti. Matematica în doze rezonabile produce o ordonare a gândirii, după cum româna poate dezvolta abilităţi de comunicare, pe care din ce în ce mai mulţi elevi nu le mai au, pentru că nu citesc şi nu dispun de un lexic suficient de bogat.
Recomand tuturor celor care cred că nu mai este importantă cultura generală, volumul „Despre idei şi blocaje” al lui H.R. Patapievici. Este excepţional demonstrată legătura între cultura generală şi crearea unei categorii de experţi.