Începe inventarierea clãdirilor, pentru reabilitarea faţadelor
În urmă cu câteva zile, a fost semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reabilitarea faţadelor care prezintă pericol public. De aceea, în doar câteva zile, în municipiul Deva va începe inventarierea clădirilor.
Obligaţie pentru proprietari
Potrivit acestei legi, reabilitarea clădirilor intră în obligaţia proprietarilor. De asemenea, aceştia trebuie să suporte şi costurile aferente lucrărilor. Printre clădirile care fac excepţie sunt cele încadrate în clasa I de risc seismic şi cele clasate, sau aflate în proces de clasare, ca monumente istorice. Pentru a vedea care este situaţia clădirilor din municipiul Deva, reprezentanţii Primăriei, specialişti din cadrul compartimentului Urbanism, dar şi de la Biroul Tehnic, vor începe expertizele. „În 10 iulie, persoanele abilitate din cadrul Primăriei Deva vor demara inventarierea tuturor clădirilor din municipiu, pentru a stabili faţadele care necesită lucrări de reabilitare”, a declarat Corina Oprişiu, administratorul public al municipiului Deva.
Soluţii pentru cei care nu-şi permit
De asemenea, legea prevede şi măsuri de protecţie socială. Astfel, consiliile locale au undă verde în găsirea unor soluţii care să vină în ajutorul proprietarilor ce nu-şi permit să plătească pentru reabilitarea faţadei clădirii pe care o deţin. Potrivit Corinei Oprişiu, conducerea primăriei are deja în vedere o posibilă măsură. „S-ar putea ca primarul să propună Consiliului Local acordarea unor credite fără dobândă pentru deveni, necesare lucrărilor de reabilitare. Apoi, pentru ca banii să fie recuperaţi, cetăţenii împrumutaţi vor plăti anual câte o rată din suma primită”, a spus Oprişiu. (C. Ghenea)