Calificaţi pe bani europeni
Persoanele care au absolvit cursurile de lucrători în gospodăriile agricole sau asfaltatori, organizate cu fonduri europene de societatea Euro Jobs Petroşani, au primit ieri, în cadru festiv, diplomele de calificare, iar o parte dintre ei şi câte o primă de absolvire, în valoare de 300 de lei.
La Petrila, cursanţii s-au strâns în sala de conferinţe a primăriei, unde li s-au înmânat diplomele care atestă noua calificare, cea de asfaltator. Programul s-a desfăşurat pe perioada 21.03.2011–8.06.2011, iar la finalul acestuia, cei înscrişi au susţinut o examinare finală, constând din două probe, una teoretică şi alta practică, în urma căreia au promovat toate cele 13 persoane care au urmat acest curs. Dintre acestea, 11 au beneficiat şi de câte o subvenţie în cuantum de 300 lei. Celelalte două persoane nu au beneficiat de prima de absolvire din cauza faptului că între timp au fost încadrate în muncă, adică şi-au schimbat statutul, din şomer, în persoană ocupată.
La Petroşani, în schimb, s-a pus punct primei etape a cursului de calificare în meseria lucrător în gospodăria agricolă. Aici au participat şi absolvit 14 persoane, dintre care 12 au beneficiat şi de subvenţia de absolvire, în valoare tot de 300 de lei. Cursul s-a desfăşurat în intervalul 14 februarie-17 iunie, iar absolvenţii speră că acum le va fi mai uşor să-şi găsească un loc de muncă. „Am fost casnică, nu am avut nici o calificare până acum. Sperăm că se iveşte vreo ocazie şi ne vom putea angaja mai uşor”, a declarat una dintre proaspetele calificate. Directorul general al societăţii care a organizat aceste cursuri, Haralambie Vochiţoiu, i-a felicitat pe absolvenţi şi le-a explicat că pot beneficia de consiliere şi în continuare. Implementarea proiectelor respective a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni!