Dublu aur la viteză şi lungime
Atleta Florentina Marincu (foto), legitimată la CNS CSS „Cetate” Deva, şi-a trecut în palmares două noi titluri de campioană a României, fiind dublu medaliată cu aur la Campionatul Naţional al junioarelor II, desfăşurat la finalul săptămânii în Bucureşti. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe s-a impus în proba regină a competiţiei, cea de 100 de metri, cu timpul de 12,40 secunde, devansându-le pe Ioana Gheorghe (LPS Banatul Timişoara (12.57) şi Adelina Ropotean (LPS Cluj Napoca – 12.85). Deveanca a mai câştigat şi proba de săritură în lungime cu o performanţă de 5,53 metri, prin care le-a depăşit pe Raluca Oprica (Şoimii Sibiu – 5,08 metri) şi Teodora Vasilescu (LPS Constanţa-5,04 metri). Vom reveni cu amănunte în pagina sport de mâine.