Comparaţii (nu neapărat) favorabile (I)
După cum am mai spus, numai nostalgic comunist nu mă pot numi. Cu toate acestea, unele comparaţii se impun. Voi porni însă de la un fapt colateral, şi veţi înţelege de ce.
Ultima orchestră simfonică a concertat în judeţul Hunedoara în 1995, la Casa de cultură din Deva. După 16 ani, la Castelul Corvinilor, a concertat orchestra Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovschi” – iar numărul spectatorilor a întrecut orice aşteptări! În cele trei zile de festival, au participat aproape 2.000 de persoane – foarte mulţi tineri, şi aici doream de fapt să ajung. Dacă aceşti tineri nu au posibilitatea să participe la acte culturale de calitate, unde să se formeze? De la cine să înveţe? Mulţi dintre ei vor deveni victimele sigure ale subproducţiilor cu care ne asasinează posturile TV, sub pretextul că „asta cere publicul!” Publicul cere asta, pentru că nu ştie ce altceva să ceară – dacă tu îi dai azi manele, mâine manele, va ajunge să creadă că tot ce există sunt manelele…
Publicul se educă, la fel şi populaţia. Până în 1989, în Deva, Filarmonica din Cluj, apoi cea din Timişoara aveau microstagiuni cu câte două spectacole lunar, la care participau mulţi elevi de la cele câteva licee mai pretenţioase. Acei elevi au astăzi vârsta mea şi sunt cei cu o cultură muzicală peste medie, să spunem. Dacă şi-au educat copiii în acest spirit, e în regulă. Dacă nu, „sistemul” le-a jucat feste, iar mediul i-a abrutizat cultural, ducându-i în zone dubioase pe cei care nu au contact cu marile oraşe, unde spectacolele de calitate există.
Festivalul de la Hunedoara a demonstrat că există un spaţiu neumplut, că efortul merită făcut, aşa, după cum această bruscă prostire în masă a elevilor nu poate fi reală în totalitate. Sau dacă este, nu este doar din vina elevilor care „nu au învăţat”.
Nu au învăţat ce? Aici ajung la o a doua comparaţie. Nivelul elevilor este evident, extrem de diferit – determinat mai întâi de cauze pur biologice. Nu suntem toţi la fel de dotaţi intelectual sau fizic. Dacă natura nu te ajută, degeaba vrei să devii înotător de performanţă sau (ca să fiu în trend) campion mondial la box. Sau fizician. Sau scriitor. Stratificarea şcolilor a ţinut şi ea seama de acest lucru – iar când eram eu elev, selecţia era operată, cred, mai natural. Dincolo de faptul că economia României era altfel structurată, existau (în Deva, cel puţin) liceul energetic, de construcţii, auto, de chimie, sportiv, „Decebal” – (fost teoretic, apoi de mate-fizică, chimie-biologie, filologie-istorie), pedagogic etc. La nivelul mentalului, lumea ştia că în acest mod se opera şi diferenţierea elevilor, în funcţie de tipul şi performanţele recunoscute în timp ale liceelor respective. Pe cale de consecinţă, fiecare profil avea propria variantă de subiecte la bacalaureat. Era nefiresc să-l pui pe cel de la chimie să concureze cu cel de la „Decebal”, spre exemplu.
