Hoţ prins în timp record
Poliţiştii postului de Poliţie Veţel au soluţionat în timp record cazul furtului unei sume de bani dintr-un autoturism.
Oamenii legii au fost sesizaţi ieri dimineaţa, de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Veţel, cu privire la faptul că, în noaptea de 12 spre 13 iulie, i-a fost furată suma de 2.000 dolari din bordul autoturismului, parcat în curtea casei sale. În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au început cercetările în vederea identificării autorilor. După doar câteva ore, poliţiştii din Veţel au reuşit identificarea hoţului,un bărbat de 55 de ani, din localitate. Asupra lui au fost găsite bunurile furate, respectiv cei 2.000 de dolari şi alte obiecte. (C. Cosman)