Comunitate

2011, anul internaţional al pădurilor

Magdalena Şerban

Până în 19 august, Administraţia Fondului pentru Mediu pune la bătaie o finanţare nerambursabilă, în cadrul „Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului pentru împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor”. Pentru asta, Direcţia Silvică Hunedoara pregăteşte posibilele solicitări de puieţi.

Sprijin pentru conservare
Acest program de împădurire vine atât în sprijinul administraţiei silvice, cât şi al proprietarilor de terenuri. Direcţia Silvică Hunedoara poate fi partener în procesul de împădurire, prin punerea la dispoziţie, contra cost, a puieţilor. Preţurile acestora variază în funcţie de specie şi talie. De exemplu, mia de bucăţi de molid costă 450 lei, 400 lei costă mia de bucăţi de brad, iar 350 lei, cea de paltin. „Avem atât pepiniere mari (Reea, Cucuiş, Valea Jiului), cât şi cantonale, în cadrul fiecărui ocol silvic din judeţ. Anual, Direcţia Silvică Hunedoara foloseşte la acţiunile de regenerare a pădurii (împăduriri), peste un milion de puieţi forestieri. Astfel, în cadrul celor 11 subunităţi ce formează Direcţia Silvică Hunedoara, până acum, putem vorbi de 170 de ha împădurite, plus 120 ha regenerări naturale. Codul Silvic prevede obligativitatea împăduririi suprafeţelor exploatate în anii anteriori. Cei care vor aplica la programul de împădurire pot să apeleze la noi pentru recomandări şi consult de specialitate. Îi putem ajuta cu lămuriri despre speciile la care se pretează terenul, numărul de puieţi la ha, scheme de împădurire, însă nu ne putem ocupa efectiv de pregătirea terenului şi de plantare, neavând suficient personal. Sunt două campanii de împădurire pe an (primăvara şi toamna), iar cei mai solicitaţi sunt puieţii de molid şi brad, prin prisma faptului că aproximativ 60 la sută din suprafaţa pădurilor din judeţ se află în zona montană”, a precizat Emil Ignat (foto), directorul Direcţiei Silvice Hunedoara.

Haos în… exprimare
Lumea este uneori dezinformată, termenii silvici (defrişări, tăieri rase sau ilegale) fiind folosiţi după ureche, uneori tendenţios, chiar de cei care ar trebui să-i stăpânească. „Este necesar să fie delimitat sensul noţiunilor uzitate, recomandându-se o minimă informare în prealabil. Se fac confuzii, deseori. Defrişările, conform DEX, presupun exploatări forestiere, în urma cărora se modifică natura de folosinţă a suprafeţelor respective (terenuri ce urmează a fi redate agriculturii, păşunatului, respectiv construcţiilor etc.); tăierile rase reprezintă unul din trasamentele silvotehnice, ce se aplică pe suprafeţe restrânse, în cazul arboretelor mature de răşinoase (vârsta exploatabilităţii), iar tăierile ilegale constituie exploatarea arborilor, fără forme legale şi nemarcaţi. După cum se poate observa, de la defrişări, până la tăieri ilegale, e cale lungă”, a adăugat Ignat.
Contrar aşteptărilor, pe timp de criză, s-a redus numărul tăierilor ilegale. „Raportat la activitatea de control şi pază din ultimele şase luni, au fost aplicate 15 contravenţii, cu un volum de tăieri de 776 mc şi amenzi de 6.600 lei. Valoarea pagubelor a fost estimată la 114.700 lei. Din cele 320.000 de ha, cât însumează pădurile din judeţul Hunedoara, Direcţia Silvică administrează 157.000 de ha aflate în proprietatea statului şi încă 60.000 de ha prin contracte de pază şi servicii silvice (proprietăţi publice şi private).  2011 fiind declarat de către ONU „Anul internaţional al pădurilor”, Direcţia Silvică Hunedoara şi-a propus promovarea unei gestiuni corecte a tuturor tipurilor de pădure, conservarea şi dezvoltarea durabilă a acestora. Pădurea devine mai valoroasă ca aurul, cu cât o îngrijeşti mai mult”, a afirmat directorul Emil Ignat.

2 comentarii la „2011, anul internaţional al pădurilor

  • Atata timp cat fondul pentru impaduriri e mai mic decat Rabla(comision) sa terminam cu gargara! :(((

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura