Bolnav grav, salvat la spitalul din Orăştie
Lui C. Muşat (67 de ani), din Ploieşti, vizita în Staţiunea Geoagiu Băi era să-i fie fatală.
Unitate mică, dăruire mare
Suferind un stop cardio-respirator, în cursul zilei de luni, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Orăştie. A urmat o luptă crâncenă pentru viaţa sa, fiind salvat doar după aplicarea mai multor şocuri electrice (de resuscitare). Preluat apoi de un elicopter SMURD, care l-a transportat la spitalul din Târgu-Mureş, pacientul a fost operat imediat. Acum, se află la Terapie Intensivă. „Chiar dacă suntem un spital mic, iar multă lume are poate reţineri în ceea ce priveşte calitatea actului medical, avem o echipă de profesionişti. Vreau să le mulţumesc mult celor care şi-au dovedit priceperea încă o dată, salvând un om, un caz grav: Ionuţ Sporea (medicul de pe Salvare), Dana Ene (medic coordonator CPU), Dan Viorel Duma (medic ATI), Virgil Şuţă (medic cardiolog), dr. doc. medic primar Eugen Turdeanu (şeful Secţiei de Interne), precum şi celor de la SMURD, care au fost foarte prompţi. Nu este primul caz major înregistrat în unitatea noastră, însă sperăm să fie cât mai puţine”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, medicul Dan Mihail Sechi (foto), managerul Spitalului Municipal Orăştie.