Tragere la sorţi, amânată
Stabilirea ţintarului Ligii a IV-a, programată iniţial pentru ieri, a fost amânată până azi, întrucât echipa Victoria Călan a întârziat cu depunerea cererii de înscriere în competiţie. “Victoria şi-a achitat datoriile faţă de AJF Hunedoara, dar încă nu a trimis cererea de înscriere şi mai aşteptăm încă o zi. La start, în Liga a IV-a, vor fi 17 echipe, întrucât Silva Miracol Hărău a preferat să se înscrie în Liga a V-a. Tragerea la sorţi va fi semi-dirijată, deoarece trebuie să avem grijă ca perechile de echipe vecine Dacia Orăştie – Gloria Geoagiu şi Aurul Brad – Metalul Crişcior să nu joace în aceeaşi etapă acasă. În plus, e o tradiţie ca formaţiile nou-promovate să dispute primul meci pe teren propriu”, a spus Adrian Radu, preşedintele Comisiei de Competiţii din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara-Deva. Startul în noul sezon al Ligii a IV-a va avea loc în data de 27 august, iar în zilele de 7 şi 21 septembrie, sunt programate două etape intermediare.