Doi ani de închisoare pentru gardianul corupt
Nicolae Curtean, fost gardian la Penitenciarul Bârcea Mare, care a fost acuzat pentru luare de mită, îşi va petrece următorii doi ani din viaţă, în spatele gratiilor. Sentinţa a fost dată ieri, de către magistraţii Tribunalului Hunedoara.
Bărbatul a fost arestat preventiv în urmă cu două luni, după ce a fost prins în flagrant în timp ce restituia o sumă de 400 de lei, deţinutului căruia îi ceruse şpagă. Acesta din urmă a fost cel care l-a denunţat pe angajatul penitenciarului. Potrivit procurorilor care s-au ocupat de acest caz, în lunile august şi octombrie 2010, Curtean a cerut şi primit suma totală de 1.500 euro. În schimbul acestor bani, gardianul i-a promis puşcăriaşului că-i va facilita scoaterea la muncă sau că-i va introduce în penitenciar două telefoane mobile, în totală contradicţie cu atribuţiile sale de serviciu. „Instanţa a hotărât condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare cu executare. Această sentinţă poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
O DOVADA CA DACA ESTI FUNCTIONAR PUBLIC NU AI BANI DEAJUNS SA POT-I SA CUMPERI O CASA SI APELEZI LA HOTI.ACUM STAI SI TU IN CAMERA CU HOTII.
……Măi ,,ŞAPCĂ,,ai belit-o,………să nu scapi săpunul pe jos, la baie,şti tu cum stă treaba………..că te fac domnii ,,fetiţă,,…..!!!!
Cam putin