Mari supermarketuri, în topul reclamaţiilor trimise la OPC
Majoritatea reclamaţiilor care ajung la comisarii OPC Hunedoara sunt legate de nereguli găsite la produsele alimentare sau la diferite aparate electrice şi electrocasnice. Cele mai cunoscute supermarketuri şi hypermarketuri din judeţ sunt în topul listei cu reclamaţii ale consumatorilor.
Dacă la nivel naţional, potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, hypermarketurile Carrefour, Kaufland, Real şi Praktiker au strâns cele mai multe reclamaţii de la clienţi, nici în judeţul nostru, lucrurile nu sunt mai roz. Asta, deoarece, potrivit comisarului Ileana Todor, de la OPC Hunedoara, doar în acest an, au fost depuse peste 500 de plângeri de către clienţii hunedoreni ai acestor magazine.
„De la începutul anului şi până în prezent, am primit 505 reclamaţii de la cetăţeni din judeţ, cu privire la diverse bunuri achiziţionate din supermarketuri sau hypermarketuri”, a declarat aceasta. În urma numărului mare de sesizări, reprezentanţii OPC au luat la puricat zeci de centre comerciale, din judeţ, cu produse alimentare şi non-alimentare, dintre care în 20 au găsit nereguli. „În şase dintre punctele comerciale controlate, am depistat nereguli la mai multe alimente, printre care şi carne, brânză şi paste făinoase. În celelalte 14 centre, neregulile au fost găsite la frigidere, televizoare, maşini de spălat, DVD playere şi maşini de găurit”, a mai adăugat Ileana Todor. Valoarea totală a amenzilor aplicate până în prezent, de către comisarii OPC Hunedoara, a fost de 50.000 de lei, cei în culpă fiind sancţionaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, în funcţie de neregulile găsite.