Cercetat pentru evaziune fiscală
Potrivit unui comunicat al Poliţiei, W. G., un devean de 61 de ani este cercetat pentru evaziune fiscală, după ce, vreme de şapte ani, nu a plătit taxe sau impozite pe nişte venituri uriaşe. Proprietar al mai multor terenuri şi imobile – hale industriale şi spaţii comerciale – atât în municipiul Deva, cât şi în alte zone ale judeţului, W. G. le-a închiriat în perioada 2003-2010, obţinând venituri consistente, pe care nu le-a declarat către autorităţile fiscale, creând astfel un prejudiciu total de 1.311.000 de lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, au întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat în continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Dacă va fi găsit vinovat, cel în cauză riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 10 ani de închisoare. (C. Ghenea)