Rătăciţi pe Dealul Cetăţii
Ieri, patru tineri, veniţi din Bucureşti, s-au rătăcit pe Dealul Cetăţii din Deva. Turiştii, cu vârste cuprinse între 22 şi 33 de ani, au început să urce spre vârf, pe jos, pe vechiul drum ce înconjoară dealul şi urcă în spirală până la Cetate. La un moment dat, ajunşi pe la jumătatea drumului, au avut impresia că s-au rătăcit, au intrat în panică şi au cerut telefonic ajutorul jandarmilor. Bucureştenii au fost găsiţi imediat şi au fost conduşi la poalele dealului. (C. Ghenea)