Alic a pus-o de un mic scandal mediatic
Ciprian Marinuţ
Conducătorul clubului FC Corvinul 1921 s-a supărat pe cel al FC Hunedoara şi ameninţă cu acţionarea în instanţă pentru folosirea ilegală a culorilor alb-albastre şi a siglei tradiţionale „corbul cu inel în cioc”.
Zice că-i supărat rău de tot
Disputa dintre conducerile celor două cluburi a pornit de la o decizie a actualului finanţator al FC Hunedoara, Silvan Toma, prin care s-ar fi încălcat un „pact verbal”, existent între vechiul preşedinte, Gelu Simoc, şi şeful de la Corvinul 1921, Mircea Alic (foto). Mai exact, cu circa două săptămâni în urmă, Silvan Toma a interzis grupei de copii de 10 ani de la Corvinul să dispute meciurile de acasă pe Stadionul „Michael Klein”, iar Mircea Alic consideră că acesta e un gest de rea-voinţă nejustificată şi ia în calcul varianta unei răzbunări în instanţă.
„Sunt nemulţumit de atitudinea noii conduceri de la FC Hunedoara. Când le-am dat acordul să folosească cu titlul gratuit sigla şi culorile clubului, am cerut doar să lase o grupă de copii să joace pe Stadionul „Michael Klein”. Înţelegerea s-a respectat, cât timp a fost la conducere Gelu Simoc, dar acum, am fost daţi afară de noul finanţator. Consider că e vorba de rea-voinţă, cu atât mai mult, cu cât în cauză e o grupă de copii de 10 ani, care ar fi avut un meci la două-trei săptămâni, ceea ce nu i-ar fi încurcat deloc. Mă gândesc dacă să răspund şi eu cu aceeaşi monedă şi să-i acţionez în instanţă pentru folosirea ilegală a siglei şi a culorilor pe care clubul Corvinul 1921 le are înregistrate la OSIM”, a spus Mircea Alic.
Soluţia ideală – pacea şi unificarea
Pactul dintre FC Hunedoara şi Corvinul 1921 e confirmat şi de Dan Bobouţanu, unul dintre fondatorii clubului FC Hunedoara, care susţine că soluţia ideală ar fi „pacea” şi o unificare în viitor. „Am convenit încă din 2009, de la înfiinţarea FC Hunedoara, cu Mircea Alic, să putem folosi cu titlu gratuit sigla şi culorile clubului. Singura rugăminte a preşedintelui de la Corvinul a fost ca FC Hunedoara, în calitate de chiriaş al Bazei Sportive «Michael Klein», să permită disputarea jocurilor unei grupe de copii de la Corvinul pe acest teren. Cât timp am fost implicat în conducerea clubului, juniorii de la FC Hunedoara şi Corvinul au jucat pe acelaşi teren. Normal ar fi ca această înţelegere să se respecte şi în continuare, iar într-o bună zi, cele două cluburi să fuzioneze, pentru a avea un club puternic în oraş, cu nume legendar în România”, a spus Dan Bobouţanu.
„Este o dispută artificială”
Silvan Toma, actualul preşedinte al FC Hunedoara, susţine că disputa e artificială şi că se va soluţiona în scurt timp. „Domnul Alic încearcă să creeze o falsă dispută. Nu puteam să-i lăsăm pe acei copii să joace pe terenul nostru, pentru că acesta e supraaglomerat. Însă, în două-trei săptămâni, va fi gata şi noul teren şi atunci, îi vom primi înapoi. În scurt timp, vom căuta soluţii pentru a lămuri şi problema palmaresului clubului”, a precizat Silvan Toma.
Ideal pentru iubitorii fotbalului din Hunedoara ar fi ca astfel de dispute să dispară şi cele două echipe, luate individual sau unite, să vorbească mai mult pe teren, prin noi performanţe, de care fotbalul hunedorean cam duce lipsă.
Ce a facut individul pentru fotbalul hunedorean ?
NICI ALIC SI NICI TOMA SILVAN NU VA FACE NIMIC PT.FOTBALUL HUNEDOREAN SPALARI DE BANI INAINTEA CAMPANIEI ELECTORALE SI ALEGERI. PACAT CA AM AVUT O ECHIPA SI ALTII SI-AU BATUT JOC DE EA. NU INTELEG DE CE AU ADUS JUCATORI DIN ALTA PARTE CIND NOI AVEM ATITIA JUCATORI BUNI LA JUNIORI. PT. CEI ADUSI TREBUIE CAZARE SI MASA PE CARE O OBTINE DE LA CASITO CU BANII DE LA PRIMARIE TOT IN BUZUNARUL LUI TOMA.
UNDE E CORVINUL?
Nu prea intervin in comentarii pe site , dar citind articolul si vazand atata tupeu la acest individ , nu ma pot abtine .
,, .. o sa-i actionez in instanta pentru folosirea ilegala a siglei si a culorilor clubului , pe care le-am inregistrat la OSIM ” . Sa inteleg ca ati devenit proprietarul culorilor alb – albastru , domnule Alic ? Alte echipe care au aceleasi culori ( imi vin in minte acum Universitatea Craiova , Farul Constanta , Pandurii Tg. Jiu , Poli Iasi si multe , multe altele … ) v-au cerut permisiunea utilizarii lor ? De ce n-ati inregistrat la OSIM tot spectrul solar ( CURCUBEU , pentru dumneavoastra ) , erati cel mai tare : va dati seama ce afacere faceati ? Luati de la noi toti amaratii care ne traiam viata in alb si negru o gramada de bani pentru orice petec de culoare … Ca la supt bani va pricepeti cel mai bine …
Dar Iancu de Hunedoara v-a cerut voie sa puna corbul cu inel in cioc pe blazonul familiei ? Pe el nu-l dati in judecata ?
Sunteti PARANOIC !
Apropo , datoriile clubului Corvinul , unde le-ati inregistrat ?