La Băniţa, se fac paşi mărunţi, dar siguri
Magdalena Şerban
Cu şcolile reparate şi lemnele aşezate în magazii, edilii din Băniţa aşteaptă liniştiţi ca iarna să ajungă pe uliţe. În schimb, timpul rămas se cam numără pe ceas, aşa că alte investiţii începute, chiar dacă nu vor fi finalizate în acest an, măcar să se încadreze în graficul propus.
Se face şi terenul de fotbal…
Localnicii din Băniţa au dor de mişcare, dar ceea ce lipseşte în comună este un teren de sport. „Pe O.G. nr.7, în baza căreia beneficiem de finanţare, punem bazele unui teren de fotbal cu vestiare amenajate, în satul-centru de comună. Lucrările au fost demarate acum patru luni. Este o premieră pentru locuitori, un teren de acest gen nemaiexistând în nici unul din celelalte sate aparţinătoare. Era şi normal ca tineretul şi de ce nu, toţi cei care doresc să se bucure de câteva ore de sport, să aibă unde să o facă. După ce-l finalizăm, dacă tot avem cu ce ne lăuda, e musai să facem şi o echipă de fotbal. Terenul o cere. Aşeptăm să primim şi restul finanţării de la guvern, pentru a-l termina cât mai repede şi a ridica steagul pentru primul meci”, a declarat Ionel Burlec (foto), primarul comunei Băniţa.
…şi biserica din Merişor
Cam de un an încoace, enoriaşii din satul Merişor îşi achită, cu conştiinciozitate, donaţiile către lăcaşul sfânt ce le oferă, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, prilej de rugăciune. „Din banii strânşi de la comunitatea din sat, la care se adaugă şi contribuţia primăriei, vrem să ne apucăm de biserica de acolo. Dacă vremea va mai ţine cu noi, vom demara lucrările de reabilitare încă din acest an, dar dacă se va înrăutăţi, atunci ne vom apuca la anul ce vine. Avem promisiune de la Consiliul Judeţean Hunedoara că vom fi ajutaţi. Există patru biserici în toată comuna, toate ortodoxe. Nu putem răzbi totul deodată, bugetul nostru nefiind unul mare, însă cu ajutor de la Dumnezeu, le vom cuprinde pe toate”, a mai completat edilul.
LA TERENUL DE FOTBAL SE LUCREAZA DIN 2003 !!! IN 9 ANI SE FACEA ARENA NATIONALA !! AU FOST INGROPATE MILIARDE DE LEI IN PIATRA , TERASARE DEAL, X ULESCU CE SA LUCREZE CU UTILAJUL SI SA FURE JUMA DIN MOTORINA..TOTUL PE BANII COMUNITATII !! JUMA DE TEREN ESTE DEJA AFECTAT DE ALUNECARI DE TEREN !! MERGETI LA FATA LOCULUI SA VEDETI !! LUCRAREA INCEPUTA ACUM..CU BAZA MULTIFUNCTIONALA SE DEGRADEAZA..NU I PAZITA ASA DE BINE PRECUM AFISELE ELECTORALE ALE PRIMARULUI PLASATE IN ACEASI ZONA ! IN 2 ANI TREBUIE DEMOLAT TOT SI REFACUT ! LUCRAREA EXISTENTA SE DEGRADEAZA VAZAND CU OCHII ! SOLUTIA PP-DD BANITA pp-dd-banita.blogspot.com/