Câţi suporteri, atâta fotbal
Jiul Petroşani a câştigat, scor 2-0, derbiul judeţean cu FC Hunedoara, după un meci la fel de jalnic ca şi aspectul tribunelor, care au fost mai goale ca niciodată, întrucât în arena de 15.000 de locuri, au fost doar vreo 500 de oameni.
Dezamăgire maximă
Fotbalul etalat de cele două echipe hunedorene a fost departe de aşteptări şi de pretenţiile de promovare anunţate de ambele grupări. S-a jucat haotic, au fost puţine faze cursive, iar viteza, determinarea ori combativitatea au lipsit aproape complet.
FC Hunedoara a fost la kilometri distanţă de jocul prestat în urmă cu o săptămână, când a zdrobit cu 5-0 pe Flacăra Făget. Ca dovadă, alb-albaştrii au trimis un singur şut pe poartă prin Todea (min. 9) care a ţintit transversala, iar apoi au fost ca şi inexistenţi. Şi fotbalul arătat de Jiul a fost tot la nivel de „subteran”, însă dintre două rele, echipa „alb-negrilor” a fost cea mai puţin rea. Florentin Şerban (34) a deschis scorul cu o lovitură de cap, după pasa lui Hardău. Apoi, Drida a transformat cu siguranţă penaltiul acordat după un fault al lui Alexandru Creţu (51’) asupra lui Andrei Moldovan şi a dus scorul la 2-0.
Eliminat după şapte minute
Jiul a încheiat şi acest meci în inferioritate numerică, la fel cum s-a întâmplat aproape în toate partidele din acest sezon. De data aceasta, Tau a fost cel care şi-a lăsat echipa în 10 oameni, fiind eliminat după doar şapte minute de la intrarea în teren. Dacă Tau nu a fost pe placul arbitrului, Filip l-a enervat la culme pe antrenorul Marin Tudorache. Intrat în cea de-a doua repriză, acesta nu a reuşit să se încălzească bine, că antrenorul l-a şi schimbat. „Nu a respectat sarcinile de joc”, a spus tehnicianul.
Galeriile, păzite straşnic
Dacă cu ani în urmă, un derbi dintre Jiul şi echipele din Hunedoara (Corvinul ori FC Hunedoara) făcea tribune pline şi se solda cu incidente între suporteri, acum a fost linişte totală. Cei peste 30 de suporteri din galeria Jiului au fost ţinuţi departe de cei 15 fani ai Corvinului, pentru că jandarmii, poliţiştii şi chiar mascaţii au intervenit prompt şi au tăiat încă din faşă orice conflict. „Au fost mai multe forţe de ordine decât spectatori. Ne-am luat toate măsurile de precauţie pentru a preveni incidentele”, a declarat vicepreşedintele clubului Jiul, George Boboc.
Jiul Petroşani – FC Hunedoara 2-0 (1-0)
Stadion „Jiul“. Spectatori: 500
Au marcat: Fl. Şerban (34), Drida (51- penalti)
Jiul: Hotoboc – Bertea (cpt.), M. Matei, Albert, Cruceru – Filipescu, R. Drăgoescu (46’ Filip, 77’ Tau), A. Moldovan (71’ Cărăvan), Drida – Hardău, Fl. Şerban (46’ Izzeldin). Antrenor: Marin Tudorache.
FC Hunedoara: Anton – Samoilă, Al. Creţu, Cuciula, M. Şandor (cpt.) – P. Păcurar (65’ Tiric), Dimcea (64’ Fl. Negru), L. Todea, Trăşcan (78’ R. Muntean) – Ov. Popesc (53’ Magdaş), Şandru. Antrenor: Aurel Şunda.
Eliminat: Tau (84’) – „roşu“ direct.
Arbitru: Eugen Gheorghioiu. Asistenţi: Andrada Aloman şi Cristian Drăguţ (toţi din Timişoara).