Monument al comitelui Barcsay, în faţa Prefecturii
În faţa sediului Prefecturii Hunedoara, va fi amplasat un monument dedicat unui fost comite suprem al judeţului, Acaţiu Barcsay, devenit ulterior Principe al Transilvaniei.
Prefectul Attila Dezsi a anunţat că evenimentul va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, în faţa Palatului Administrativ. Familia lui Acaţiu Barcsay provenea din Ţara Haţegului, dintr-o înstărită familie românească nobilă, convertită la calvinism. Barcsay a avut o interesantă carieră diplomatică la Istanbul, în Muntenia şi în Moldova, fiind numit pentru meritele sale ban al Lugojului şi Caransebeşului, iar mai târziu, comite suprem al Hunedoarei. După eşecul expediţiei militare din Polonia a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, a fost numit de Înalta Poartă ca principe al Transilvaniei, la 7 octombrie 1658. Pe cheltuiala sa, a fost tipărit în anul 1648 catehismul catolic al lui Petrus Canisius, cea dintâi carte publicată în limba română cu litere latine, lucrare tradusă de George Buitul.