La Lupeni, oamenii îngheaţă în apartamente
Carmen Cosman
Peste 50 de persoane care locuiesc în cartierul Parâng din Lupeni s-au adunat, ieri, în faţa primăriei din localitate, pentru a vedea ce se întâmplă cu căldura din casele lor.
În Lupeni, oamenii se încălzesc cum pot, din cauză că societatea de termoficare este în colaps şi nu mai primeşte agent termic de la Termocentrala Paroşeni, iar Consiliul Local nu a aprobat subvenţia la energia termică. Conform datelor existente la Prefectura Hunedoara, în municipiul Lupeni, 40 la sută din apartamente nu beneficiază de surse alternative de încălzire, fapt care poate afecta grav sănătatea oamenilor. Practic, oamenii nu mai beneficiază nici de energie termică în sistem centralizat, dar nici de altă sursă de încălzire, pentru că gazul metan nu a ajuns încă în casele lor îngheţate. Cu toate acestea, administratorul public al municipiului Lupeni, Gabriel Lungu, spune că oamenii au fost montaţi de PDL, care ar fi lipit afişe la blocurile respective, prin care îi chemau pe oameni la întâlnire cu primarul localităţii. Pe de altă parte, el spune că problema încălzirii se va rezolva. „Chiar astăzi (n.r.-ieri), pentru jumătate din stradă s-a efectuat recepţia de punere în mişcare a primului tronson de conductă de gaz şi, dacă va fi în regulă, oamenii îşi vor putea face dosarele pentru branşamentele individuale. Al doilea tronson este în lucru”, a precizat administratorul public al Lupeniului.
in toate cartierele e asa…
Rusine d-le Lungu pentru modul cum manageriati orasul,numai pentru interesul dvs si a al primarului ,iar pe oameni i-a scos frigul din apartamente nu PDL-ul.In Lupeni este numai o strada? de va laudati cu receptia pt gaz? Acolo stau psd-ei?