Urs găsit mort lângă Cetatea Băniţa
Un urs mort a fost găsit de o echipă condusă de un ecologist, chiar în zona Cetăţii Băniţa. Specialiştii nu exclud posibilitatea ca animalul să fi murit otrăvit. Acesta a fost descoperit pe dealul unde se găsesc ruinele Cetăţii Băniţa de un ecologist, care a însoţit câţiva tineri. Acum se fac cercetări, pentru a se stabili cum a ajuns acolo ursul şi de ce a murit. “Când colegul meu Constantin Popa a urcat cu grupul de tineri sus pe munte a găsit ursul mort. Nu era nici împuşcat, nici nu avea răni. Am alertat poliţia şi rangerii Parcului Naţional, precum şi Ocolul Silvic”, a declarat Imre Szuhanek, preşedintele Asociaţiei Ecologice Petro Aqua. Ca să ajungă sus pe muntele cetăţii, ursul trebuia să treacă peste calea ferată şi posibil să fi traversat DN 66 Petroşani-Haţeg. Din acest motiv, nu este exclusă ipoteza potrivit căreia ursul să fi fost foarte agitat, după ce ar fi mâncat otravă pusă pentru vulpi sau rozătoare. (C. Cosman)